Cum se alege piatra potrivită?

Alegerea pietrei naturale pentru realizarea oricărui produs nu este o alegere chiar ușoară, întrucât sunt atât de multe materiale încât îți va fi dificil să te decizi, dacă nu beneficiezi de consultanța arhitectului, designer-ului managerului tău de proiect sau a unuia dintre specialiștii Agricin. Când alegi modelul potrivit de piatră naturală, trebuie să ţii cont de locul în care se doreşte aplicarea acesteia pentru a te asigura de potrivirea perfectă a acesteia cu ambientul, cu spațiul în care urmează a fi amplasat produsul. Alegerea materialului corect se face întotdeauna respectând acel echilibru între estetic şi practic.

De asemenea, trebuie să ai în vedere faptul că piatra naturală şi elementele din piatră sunt bunuri cu folosinţă îndelungată, astfel încât este important să faci cea mai potrivită alegere. Suntem aici pentru a te ajuta şi pentru a-ţi oferi toate detaliile necesare pentru a face cea mai bună alegere.

De asemenea, fiecare produs creat de Agricin este unicat, fiecare lastră și fiecare bucată de lastră este unică, de aceea nu pot fi două produse la fel. Nu vei mai găsi același design, aceeași structură cromatică, dispusă în același fel la niciun alt produs din lume.

Ce reprezintă blatul de lucru?

Blaturile sunt o parte integrantă a bucătăriei, a băii şi a altor spaţii de lucru, una dintre cele mai vizibile, împreună cu alte articole importante, cum ar fi uşile pentru corpuri sau pardoselile. Modalitatea în care materialele, culorile şi formele acestora sunt combinate este cea care conferă un stil personal spaţiului în care ai ales să întrebuințezi blatul. Noul brand Inno CounterTops by Agricin, blaturi de lucru pentru spații diverse, realizate din materiale speciale atent selectate își propune să aducă valoare estetică fiecărui spațiu, prin creativitate și atenție la detalii. Blaturile Inno CounterTops by Agricin pot încorpora gadget-uri, obiecte de mobilier, etc.

Cum aleg culoarea blatului de lucru?

Alegerea este simplă: fie în ton sau în contrast cu cea a mobilierului, fie în acord cu cea a pardoselii sau tâmplăriei. Este important ca această culoare să se regăsească în schema cromatică utilizată în spațiul respectiv.

Piesele sunt tăiate special?

Da, te invităm să vizitezi secţiunile de Colecţii materiale şi Produse,  pentru a vedea ce materiale și ce produse sunt disponibile. Întrucât avem în portofoliu peste 30.000 mp de stocuri și aducem tot timpul materiale noi, te invităm în showroom-ul nostru pentru a le vizualiza.

Cele mai des întâlnite cerinţe din partea clienților noștri sunt blaturile de bucătărie sau baie (pot fi decupate şi pentru a încastra chiuveta sau plită), treptele şi contratreptele, glafurile și pardoselile, elementele urbane.

Piesele sunt tăiate special?

Da, te invităm să vizitezi secţiunile de Colecţii materiale şi Produse,  pentru a vedea ce materiale și ce produse sunt disponibile. Întrucât avem în portofoliu peste 30.000 mp de stocuri și aducem tot timpul materiale noi, te invităm în showroom-ul nostru pentru a le vizualiza.

Cele mai des întâlnite cerinţe din partea clienților noștri sunt blaturile de bucătărie sau baie (pot fi decupate şi pentru a încastra chiuveta sau plită), treptele şi contratreptele, glafurile și pardoselile, elementele urbane.

Care este termenul de livrare după ce se plasează comanda?

Termenul de livrare este de 10 zile lucrătoare după plata avansului și confirmarea cotelor finale. Pentru fiecare prelucrare pe baza unui șablon există un cost suplimentar. Comenzile se preiau în ordinea în care sosesc, astfel încât în perioadele aglomerate în producţie, te putem notifica de un termen de livrare mai mare decât cel standard.

IMPORTANT! Odată lansată comandă în fabrică, ea nu mai poate fi modificată, de aceea e bine să te asiguri că aceeaşi echipă care va monta produsul va face şi măsurătorile corecte, pentru a asigura corectitudinea acestora.

Produsele au garanţie?

Da, 2 ani, conform legislaţiei în vigoare.

Este necesar să vin în showroom?

Noi îţi recomandăm acest lucru, pentru că aici vei vedea toate produsele, lastrele, ambientele, dar şi idei de amenajare. Showroom-ul nostru este unic în România, de fapt în Europa de Sud-Est, este o experienţă individuală de a privi, a atinge şi a simţi elemente unicat realizate din piatră naturală și compozită.

Consultanţii noştri te vor prelua şi îţi vor oferi sfaturi specializate în funcţie de proiectul tău, nu doar legate de produse, dar şi de întreţinerea şi montajul pieselor realizate de Agricin.

Plăcile de piatra naturală împrumută temperatura camerei?

Da, întotdeauna.

Cum se face un montaj corect?

Consultaţi secţiunea Noutăti- Colțul specialistului- Reguli de montaj sau contacți-ne la adresa vânzări@agricin.ro pentru discuta direct cu specialiștii noștri.

Ce dimensiuni trebuie să aibă piatra pentru încălzirea în pardoseală?

În cazul încălzirii din pardoseală piatra naturală poate avea orice grosime, însă este ideal să aibă până la maxim 2 cm, astfel, transferul termic se face mult mai rapid.

Piatra naturală este antiderapantă?

În perioada iernii peste piatră se poate da cu nisip, nu se poate folosi sare, sarea poate afecta ireversibil piatra naturală. De asemenea, este indicat să se cureţe des piatra naturală, pentru că şi nisipul o poate afecta în timp, prin abraziune. Puteţi citi mai multe în secţiunea Noutăți- Colțul Specialistului- Întreținerea pietrei naturale.

Ce greutate are un produs AGRICIN?

Produsul “blat de lucru”, de ex., are o greutate de aproximativ 60 kg./mp, de aceea vă recomandăm să luați în calcul acest aspect, la descărcarea și manipularea mărfii.

Cum se face transportul?

Livram oriunde în ţară şi în străinătate. În țară livrăm prin flota de maşini proprie, iar în străinătate livrăm prin platforma logistică. De asemenea, putem livra prin servicii de curierat anumite produse. Restul produselor necesită transport special (materialele sunt grele, deci nu este potrivit să fie transportate cu maşini mici).

Trebuie să fie cineva acasă în momentul în care comanda ajunge la tine, şoferii îţi asigură doar livrarea, descărcarea mărfii intră în responsabilitatea ta. Fiecare comandă trebuie, obligatoriu, verificată la livrare, fie de dvs., fie de echipa care face montajul.

Ce se întâmplă dacă vreau să anulez comanda?

Atunci când e vorba de piese speciale (blaturi, trepte, glafuri, plinte, pardoseli, etc.), din momentul în care ai plătit un avans, comanda nu mai poate fi modificată sau anulată. La fel, se aplică când ai solicitat în mod expres o comandă (ex: un anumit tip de material ce nu se afla în portofoliul nostru şi este adus special, etc.), această comandă nu mai poate fi anulată.

Ce fac dacă am primit o comandă necorespunzătoare?

Există, de multe ori, diferenţe de nuanță între mostrele pe care le-ai primit acasă sau plăcile/lastrele pe care le-ai văzut în showroom şi comanda pe care o primeşti. Acest lucru se datorează faptului că piatra este un material natural, tăiat din blocuri de piatră care nu au o culoare omogenă pe toată suprafaţa, existând mici variaţii de nuanţă de culoare de la lot la lot, lucru absolut normal, ce face piatra naturală, un material unic și special.

Dacă există o problemă în ceea ce priveşte plăcile, la recepţia mărfii, te rugăm să faci o fotografie cu problema şi să o trimiţi, împreună cu datele comenzii tale (nr. de factură, numele, etc.), către adresa comenzi@agricin.ro, după ce ai notificat şi consultantul Agricin care ţi-a preluat comanda iniţială.
Vom analiza în foarte scurt timp fiecare posibilă problemă şi  îţi vom răspunde în timp util. Important este să ne ţii la curent şi să avem o comunicare eficientă pentru a soluţiona orice posibilă neconcordanță apărută.

Care este politica AGRICIN pentru retururi?

Cumpărătorul va refuza bunurile livrate în cazul în care acestea nu sunt conforme cu detaliile tehnice specificate în comandă. În acest caz, Vânzătorul îşi asumă responsabilitatea aducerii produselor la conformitate.

Cumpărătorul, persoana fizică are dreptul să notifice în scris Vânzătorul că renunţă la achiziţie, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, prevederi contractuale aplicabile doar Cumpărătorilor persoane fizice şi poate returna produsul în acelaşi termen de 14 zile. Renunţarea la achiziţie în termen de 14 zile se poate aplica doar pentru produsele comandate şi achiziţionate online. Comenzile care au fost ridicate de la sediul/punctele de lucru ale Vânzătorului sau au fost transportate prin mijloacele proprii ale Vânzătorului direct la Cumpărător nu sunt considerate comenzi la distanţă, întrucât pot fi vizualizate, verificate şi acceptate personal, ca şi corespunzătoare cu scopul şi nevoile Cumpărătorului.

Data recepţionarii produselor este data preluării acestora de la reprezentantul firmei de curierat/ transportator. Această dată poate fi verificată şi demonstrată prin documentele de livrare înmânate de curier/ transportator. Produsul returnat trebuie să fie în aceeaşi stare în care a fost livrat (în ambalajul original cu toate accesoriile şi documentele care l-au însoţit).
Returul produselor se face în termen de 14 zile lucrătoare de la data livrării produselor. Data returnării se consideră data primirii produselor în depozitul AGRICIN GHIMBAV. Rambursarea sumelor se face în termen de 14 zile de la recepţionarea fizică a produselor în depozitul nostru, în contul bancar indicat de Cumpărător în Formularul de Retur.

Nu pot fi returnate produse care:

– depăşesc termenul de 14 de zile de la data primirii;
– corespund specificaţiilor tehnice menţionate în comandă;
– au făcut obiectul unei comenzi speciale;
– au făcut obiectul unei lichidări finale de stoc sau unei oferte promoţionale, în urma căreia Cumpărătorul a beneficiat de o reducere a preţului;
– au fost achiziţionate din showroom şi deşi prezentau unele defecte, Cumpărătorul le-a acceptat şi a beneficiat de o reducere corespunzătoare a preţului;
– au fost distinct personalizate la cererea Cumpărătorului;
– au fost executate după specificaţiile Cumpărătorului;
– prezintă urme de lovire sau deteriorare;
– prezintă urme vizibile de uzură;

Produsele vor fi obligatoriu returnate în ambalajul original,  în care au fost achiziţionate, cu toate accesoriile şi eticheta integre (fără urme de utilizare, deteriorare, lovire), produsele nu trebuie să fie deteriorate, folosite, să prezinte urme de adeziv sau alte asemenea substanţe. Acestea se returnează în unitatea de ambalare (pachet, rolă, cutie, sac, etc.) şi vor fi însoţite de toate accesoriile cu care au fost livrate, precum şi de factură fiscală şi/sau bonul fiscal de achiziţie, precum şi documentaţia aferentă (fișe tehnice, manuale de utilizare, documentaţie tehnică, certificate de garanţie şi/sau conformitate). Nerespectarea condiţiilor de mai sus, precum şi punerea produsului, prin orice mijloc, într-o stare necorespunzătoare repunerii în vânzare, duce la refuzul returului.
Returnarea integrală a contravalorii achitate se va face numai în cazul în care produsele sunt în stare corespunzătoare. Deteriorarea produsului cauzată de Cumpărător sau de folosirea necorespunzătoare a produsului va fi suportată de Cumpărător, iar produsele respective nu vor putea face obiectul returului.

Dacă produsul a fost utilizat de către Cumpărător şi nu mai poate fi returnat în stare corespunzătoare, AGRICIN nu va putea returna contravaloarea acestuia.

Detalii despre serviciile de montaj:

Montajul pietrei naturale necesită montatori cu experienţă în acest domeniu. De aceea, îţi putem pune la dispoziţie şi serviciile echipelor profesioniste de montaj cu care colaborăm, care se vor asigura că proiectul tău de amenajare va fi bine implementat.