PIETRE COMPOZITE

Clasificate drept “pietre industriale” sunt materiale care au apărut ca o soluţie de inginerie pentru o gamă largă de aplicaţii: pavări şi placări interioare şi exterioare, trepte, mese, blaturi de bucătărie, glafuri, finisaje pentru grupuri sanitare şi accesorii de mobilier.

 

Marmura compozită reprezintă rezultatul îmbinării dintre marmura naturală granulată şi răşina de poliester. Produsul rezultat prezintă caracteristici asemănătoare cu cele ale marmurei naturale, având o uniformitate coloristică, o durabilitate şi o elasticitate similare cu cele ale marmurei naturale.

 

Caracteristici generale ale cuarţului compozit:

 

  • Compoziţie: cu componente pe bază de cuarţ
  • Dimensiuni standard pentru pavări şi pereţi – 30 x 30 cm, 40 x 40 cm, 30 x 60 cm, 60 x 60 cm, 60 x 90 cm;
  • Dimensiunea standard maximă – 184 x 124 cm sau la comandă, nestandardizate.
  • Grosimi: 0.9, 1, 1.2, 1.5, 2.0, 3.0 cm
  • Coeficient de dilataţie termică (- 6 – +10 grade C): 20 – 25
  • Gradul de absorbţie a apei (% în masă): 0.02 – 0.04
  • Rezistenţa la abraziune (cm 3 / cm 2): 0.01 – 0.02
  • Rezistenţa la îndoire (N / mm2): 53 – 69
  • Densitate (kg / dm 3): 2370 – 2410
  • Rezistenţa la alunecare prin honuire: 340 – 400
  • Rezistenţa chimică (la acizi): rezultat neschimbat
  • Rezistenţa la îngheţ (% pierdere în masă): 0
  • Combustibilitate: greu combustibil

Alte materiale similare

ONIX

Onixul, ca şi travertiul, este rezultatul dizolvării calcarului existent, cu ajutorul apei şi redepozitării acestuia ca un nou tip de piatră. În peşterile de calcar, onixul este format din picături de apă, ca stalacmite şi stalactite. Este o piatră foarte fină şi destul de fragilă, care nu trebuie montată în locuri cu trafic intens. Această rocă este caracterizată prin transluciditate şi poate fi pusă în valoare cu ajutorul iluminării din spate, creând adevărate tablouri de lumină şi culoare. Structura sa deosebită constă în culorile contrastante care confera originalitate locului în care este amplasat. Nuanţele de toamnă vor fi populare designerilor/arhitecţilor în măsura în care această piatră este uşor de prelucrat şi de asortat cu diverse materiale, printre care lemnul.

Caracteristici tehnice generale :

  • Densitatea aparentă: 2550 – 2728 kg/m3
  • Coeficient de absorbţie a apei: 0,8 – 0.17 %
  • Coeficient de abraziune: 4,32 mm
  • Rezistenţa la compresiune în stare uscată : 106,8 N/mm2
  • Rezistenţa la compresiune după 20 de cicluri îngheţ-dezgheţ: 102,5 N/mm2.
  • Rezistenţa la rupere: 18 N/ mm2
  • Duritate MOHS: 4

Întrebuinţări:

Prin structura sa translucidă şi graţie culorilor şi nuanţelor deosebite, onixul poate fi soluţia optimă pentru realizarea unor adevărate opere ornamentale unice.

Disponibilitate:

Onixul poate fi furnizat sub formă de lastre (cu o grosime de 0.5 – 2 cm), în stocuri limitate.

Rezistenţa acestora este sporită datorită procedurii tehnologice prin care blocurile de onix sunt injectate cu răşina sub vacuum, fiind apoi tăiate în lastre întărite pe partea din spate cu plasă.

Prelucrări standard:

Lustruit, şlefuit, scapitat, buciardat, fiamat.

Alte materiale similare

ANDEZIT

Andezitul este o rocă magmatică rezultată prin erupţie vulcanică, ce prezintă o granulație fină în nuanţe variate, de la brun şi violet până la cenușiu. Având o structură uniformă, andezitul este un material de construcţie foarte dur.

Caracteristici tehnice generale :

  • Absorbţia de apă: 2,40 %
  • Rezistenţa la compresiune: 0,1 g/cm2
  • Rezistenţa la compresiune în stare uscată: 120N/mm2
  • Rezistenţa la compresiune dupa 25 de cicluri îngheţ-dezgheţ: 100 N/mm2
  • Rezistenţa la şoc mecanic: 3,5 N/mm2

Montaj:

Atât montajul pe bază de adezivi, cât şi montajul pe bază de şapă pot fi folosite.

Întrebuinţări:

Andezitul se întrebuinţează ca piatră de construcţie şi la pietruirea drumurilor. Datorită durităţii sale, poate fi folosit pentru trotuare, curţi, parcări, socluri sau faţade.

Disponibilitate:

Andezitul poate fi livrat sub formă de  lastre, placaje sau piatră cubică.

Grosime lastre: 2,3 cm

Grosime placaje: 1;2;5;10 cm

Prelucrări standard:

Lustruit, şlefuit, scapitat, buciardat, fiamat.

Alte materiale similare

CALCARUL

Calcarul sau carbonatul de calciu este o rocă sedimentară, dominant organogenă, de culoare albă, cenuşie sau galbenă. Roca este compusă în special din mineralele calcit şi aragonit ambele având formula chimică CaCO3. Mineralele care mai pot să fie prezente în proporţii foarte variabile sunt argilele (hidroxilicate metalice sau nemetalice că aluminiu, magneziu, fier, calciu, potasiu şi sodiu), dolomitul (CaMg (CO3)2), cuarţul, gipsul şi nu numai.

Calcarul este o rocă cu foarte multe variante, referindu-ne nu numai la procesul de formare a lor, dar şi la caracteristicile rocii, ca aspect sau utilizare.

Cea mai cunoscută carieră de calcar din ţara noastră se găseşte la Albeşti, judeţul Argeş. Roca de aici are culoare gălbuie cu nuanţe cenuşii şi roşcate. Din calcarele exploatate la Albeşti s-au executat lucrări monumentale şi arhitectonice, printre care: Mănăstirea Curtea de Argeş, Castelul Peleş, Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă din Bucureşti), Posta Centrală din Bucureşti (actualul Muzeu de Istorie Naţională din Bucureşti), Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului şi altele.

Termenul de calcar este utilizat în limbajul tehnic sau ştiinţific diferenţiat. De exemplu, roca masivă compactă va fi numită calcar, pe când roca poroasă este numită cretă, în timp ce în industria de construcţii calcarul este folosit ca var nestins sau varianta cu o structură porfirică este numită marmoră cu toate că marmorele adevărate din punct de vedere geologic sunt roci metamorfice.

Alte materiale similare

TRAVERTIN

Travertinul este o rocă poroasă de calcar, alcătuită din calcit, calcit slab magnezian şi aragonit, care are o culoare gălbuie până la brună. Fiind un material poros, la închiderea porilor cu praf de ciment şi în urma șlefuirii și a lustruirii, travertinul devine la fel de fin ca şi marmura. Această rocă are o structură neuniformă, uşor venată, ceea ce o face potrivită mai ales pentru placări, atât la interior, cât şi la exterior.

Caracteristici tehnice generale:

  • Densitate aparentă: 2,4 t/m3
  • Absorbţia de apă: 1 – 2,4 %
  • Rezistenţa la compresiune: 0,17 g/cm2
  • Rezistenţa la compresiune în stare uscată: 33,5 N/mm2
  • Rezistenţa la compresiune după 25 de cicluri îngheţ-dezgheţ: 23,5 N/mm2
  • Rezistenţa la şoc mecanic: 1,65 N/mm2

Montaj:

Montajul travertinului se poate face atât pe bază de şapă cât şi pe bază de adezivi.

Întrebuinţări:

Travertinul este cel mai adesea utilizat pentru placări interioare, având un aspect rustic, cald. Din cauza constituţiei poroase care îi conferă o oarecare fragilitate, travertinul poate fi folosit şi la placări exterioare dar în condiţii climaterice blânde.

Disponibilitate:

Lastre, placaje.

Prelucrări standard:

Lustruit, şlefuit, scapitat, buciardat, antichizat.

Travertinul se prezintă în două varietăţi structurale:

  • travertine compacte. Acestea sunt dense şi stratificate în bancuri groase (20-40 m) sau în lamine subţiri, milimetrice; sunt de culoare albă, alb-gălbui, brune, care alternează în întreaga crustă. Se presupune că stratificarea se datorează depunerii sezoniere, în sensul că vara s-au depus benzile mai groase şi deschise la culoare, iar iarna benzile subţiri şi închise la culoare. Aceste travertine se mai cunosc şi sub denumirile de onyxul peşterilor sau marmură onyx.
  • travertine spongioase poroase (denumite şi “tufuri calcaroase”). Acestea sunt albe, uşoare şi s-au format prin depunerea biochimică provocată de activitatea organismelor acvatice (în special a algelor albastre), care au reţinut prin fotosinteză dioxid de carbon (CO2) şi au provocat precipitarea carbonaţilor.

În general, travertinul este poros. Dacă se închid porii cu praf de ciment, prin şlefuire şi lustruire, travertinul capătă o suprafaţă la fel de fină ca şi marmura.

Cea mai mare carieră de travertin din ţara noastră se găseşte la Banpotoc, judeţul Hunedoara. Roca are culoare alb-gălbuie şi gălbui-roşcată. Din travertinul de Banpotoc sculptorul Constantin Brâncuşi a realizat două din lucrările sale monumentale: Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.

Alte materiale similare

GRANIT

Granitul este o rocă magmatică masivă, cu granulaţie grosieră (cristale cu dimensiunea de până la câţiva milimetri), formată la adâncimi mari (făcând deci parte dintre plutonite), conţinând în principal cuarţ, feldspat sau minerale de culoare închisă.

Graniţele se formează din magmă acidă bogată în silicaţi, care vine din adâncime (fenomen favorizat de mişcările tectonice) şi care în apropierea suprafeţei pământului (adâncime de sub 2 km) se solidifică prin răcire lentă în crăpăturile scoarţei având uneori un diametru de câteva sute de kilometri.

Granitul este cea mai dură piatră de construcţie, utilizat în placi sau dale, ocupând un loc important printre pietrele dimensionate. Duritatea sa, rezistenta la intemperii, capacitatea sa de a fi lustruit ca o oglindă, culorile şi modelele texturale fascinante fac ca acest material să fie extrem de popular.

Principalele caracteristici ale granitului includ, de asemenea, o mare capacitate de portanţă, puterea abrazivă şi de strivire, docilitatea de tăiere şi modelare fără defecte secundare, capacitatea de a produce placi subţiri şi/sau mări şi – mai presus de toate – durabilitatea, motiv pentru care a obţinut un statut special în rândul construcţiilor la nivel global.

Din punct de vedere al proprietăţilor fizice, graniţele sunt roci dure, compacte, cu granulaţii fine şi/sau grosiere de origine metamorfice sau vulcanice, cu următoarele caracteristici:

  • Duritate: 6 – 7 pe scala Mohs
  • Densitate: 2.6 – 2.8 Kg/cm³
  • Rezistenţă la compresiune: 140 – 210 N/mm²
  • Modul de ruptură: 15 – 25 N/mm²
  • Absorbţie a apei: 0.1-0.6%
  • Porozitate destul de scăzută
  • Rezistent la intemperii

Din punct de vedere al compoziţiei chimice, graniţele sunt sunt roci magmatice compuse din cuarţ, feldspat şi minerale cum ar fi ferromagnesian kriolite, clorit, granat etc. Un granit tipic va avea urmatorea compoziţie chimică:

  • Cuarţ (SiO2): 70-75%
  • Oxidul de aluminiu (Al2O3): 10-15%
  • Oxidul de calciu (CaO): 0,5%
  • Peridotit (MgO): 0,5%
  • Bauxită (FeO): 2-4%
  • Bauxită (Fe2O3): 2-4%
  • Alcaline: 4-6%
  • Peridotit (TiO2): mai puţin de 0,5%
  • Pierdere la calcinare (LOI): Mai puţin de 0,5%

În România, cea mai mare carieră de granit se afla situată în Iacobdeal, judeţul Tulcea, aceasta fiind cunoscută încă din vremea ocupaţiei turceşti. Cariera are mai multe fronturi de lucru – în văile Mărgăritei, Şerpilor, Talienilor şi Burlacului – dispuse sub formă de etaje şi legate între ele prin intermediul unor planuri înclinate. Granitul exploatat este de culoare cenuşie, cu nuanţe roz sau roz cu pete negre ori albastru-verzui.

Agricin pune la dispoziţie o gamă variată de materiale provenind din Spania, India, Turcia, China, Venezuela, Brazilia, Finlanda, Norvegia sau Zimbabwe, acestea având diferite dimensiuni, grosimi şi finisaje.

Descrierea termenilor utilizaţi:

  • peridotitele – fac parte din rocile cu o granulaţie mare, formate în straturile din scoarţa pământului, situate la o adâncime de 200 – 300 km, ce conţin cel puţin 40% olivină, restul fiind compus din ortopiroxeni şi clinopiroxeni, mineralele având o concentraţie importantă de aluminiu, magneziu, fier care în funcţie de temperatură şi presiune la formare sunt asociate cu granat, spinel şi mai rar plagioclaz.
  • rocile magmatice – sunt roci vulcanice care s-au format prin solidificarea prin răcire a magmei care provine din mantaua superioară (astenosfera) a pământului.
  • plutonitul – este un corp de roci magmatice, în general de dimensiuni mari, fixat prin intruziunea şi consolidarea lentă a magmei în masă unor straturi sedimentare
  • cuarţul – sau bioxidul natural de siliciu se găseşte în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente şi incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conţin şi substanţe străine)
  • feldspatul – este un silicat foarte răspândit
  • bauxita – este unul dintre cele mai importante minereuri de aluminiu şi se compune în cea mai parte din mineralele ce conţin aluminiu

Alte materiale similare

MARMURĂ

Marmura este o rocă metamorfică, compusă în cea mai mare parte din calcit şi obţinută prin metamorfoza calcarului. Din punct de vedere petrografic, marmurele sunt calcare sau dolomite cu cristale de calcit bine dezvoltate datorită proceselor metamorfice la care au fost supuse. Cele mai obişnuite culori pentru marmură sunt albă, cenuşie, gri, neagră şi roşie, datorate în general impurităţilor conţinute (roşu de la sarurile de Fier, cafeniu de la cele de Mangan, cenuşiu de la Grafit etc), iar venulația se datorează numeroaselor fisuri umplute ulterior cu calcit secundar.

Marmura se formează din calcar sub acţiunea căldurii şi presiunii de peste ani în scoarţa terestră. Aceste presiuni sau forţe de presiune determină calcarul să-şi schimbe textura şi aspectul, proces numit recristalizare. Materialele fosilizate în calcar, împreună cu minerale, recristalizează şi formează boabe mari, grosiere de calcit.

Impurităţile prezente în calcar în cursul perioadei de recristalizare afectează/modifică compoziţia minerală a marmurei. La temperaturi relativ scăzute, impurităţile de siliciu formează cristale de cuarţ. La temperaturi mai ridicate, dioxidul de siliciu reacţionează cu carbonaţii pentru a produce diopside sau forsterite. La temperaturi foarte ridicate, mineralele rare de calciu se transformă în marmură. În prezenţa apei se pot forma şi alte minerale. Prezenţa de fier, aluminiu şi siliciu poate duce la formarea de hematite şi magnetite.

Mineralele rezultate din impurităţi dau marmurei o mare varietate de culori. Marmura cea mai pură din punct de vedere al calcitului este cea de culoare albă. Marmura care conţine hematite sunt de culoare roşiatică, cea care conţine limonit este galbenă şi cea care conţine serpentine este de culoare verde.

Marmura nu poate fi împărţită cu uşurinţă în foi de dimensiuni egale şi trebuie să fie exploatată cu grijă. Blocurile de marmură sunt exploatate cu maşini care taie şanţuri şi care fac găuri în stâncă. Delimitarea unui bloc de marmură de către mineri se realizează prin trasarea de şanţuri şi găuri. Desprinderea blocului se face cu pene şi maşini speciale, blocurile astfel obţinute debitându-se cu fierăstraie la formă şi dimensiunea dorită, după care se finisează şi se lustruiesc conform solicitărilor.

Proprietăţile fizice generale ale marmurei sunt duritatea, densitatea, compresiunea etc. Majoritatea marmurelor (cu foarte puţine excepţii) au următoarele caracteristici:

  • Duritate: 3 – 4 pe scala Mohs
  • Densitate: 2.55 – 2.7 Kg/cm³
  • Rezistenta la compresiune: 70 – 140 N/mm²
  • Modul de ruptură: 12 – 18 N/mm²
  • Absorbţia de apă: mai puţin de 0,5%
  • Porozitate: scăzută

Din punct de vedere al proprietăţilor chimice, marmurele sunt roci cristaline compuse în principal din calcit, dolomită sau minerale serpentină, împreună cu alte componente minore care variază de la origine la origine. Dintre cele mai importante se menţionează:

  • Var (CaO): 28-32%
  • Cuarţ (SiO2): 30 – 30%
  • Peridotit (MgO): 20 – 25%
  • Bauxită (FeO şi Fe2O3): 1-3%
  • Pierdere la calcinare (LOI): 20-45%

Dintre impurităţile minerale depistate în marmură amintim tremolitul, actinolitul. Flintul, granatul, biotitul, tâlcul, fosterite etc.

Cea mai mare carieră de marmură din România se afla la Munţii Poiana Ruscai, judeţul Caraş-Severin. Cariera Rușchița a intrat în exploatare în 1884. Marmura extrasă aici este de culoare albă cu nuanţe roz, albăstrui şi cenuşii, compactă (98,11%), cu structura zaharoida măruntă până la mijlocie, calitatea deosebită a acesteia fiind apreciată şi peste hotare, fiind exportată în Franţa, Italia, SUA, Germania, Austria, Ungaria, Egipt etc. Pentru realizarea Casei Poporului – actualul Palat al Parlamentului s-au folosit printre alte materiale, 1.000.000 m³ de marmură.

Agricin vă pune la dispoziţie o gamă variată de materiale provenind din Italia, Grecia, Spania, Turcia, India, Egipt, Iran sau Liban, acestea având diferite dimensiuni, grosimi şi finisaje.

Descrierea termenilor utilizaţi:

  • roci metamorfice – iau naştere din alte roci prin procesul de metamorfoză (transformare) produs de presiuni, temperaturi înalte care atrage după sine un schimb de elemente chimice
  • calcit – mineral din clasa carbonaţilor foarte frecvent întâlnit în natură
  • calcar – denumit şi carbonatul de calciu, este o rocă sedimentară, dominant organogena, de culoare albă, cenuşie sau galbenă. Roca este compusă în special din mineralele calcit şi aragonit ambele având formula chimică (CaCO3).
  • dolomita – varietate de calcar
  • hematite – oxid natural de fier, foarte dur, de culoare roşie sau brună, cu luciu semi-metalic
  • magnetite – minereu de fier de culoare neagră sau cenuşiu-închis care se găseşte în roci eruptive şi care are proprietatea de a atrage fierul
  • limonit – minereu de fier cristalizat sau amorf, de culoare galben-brună sau roşcată până la negru, alcătuit din oxid de fier hidratat, argila şi puţin fosfor
  • serpentine – mineral cu varietăţi de diferite culori, rezultat prin hidroliza silicatului de magneziu
  • peridotit – peridotitele fac parte din rocile cu o granulaţie mare, formate în straturile din scoarţa pământului, situate la o adâncime de 200 – 300 km, ce conţin cel puţin 40 % olivină, restul fiind compus din ortopiroxeni şi clinopiroxeni, mineralele având o concentraţie importantă de aluminiu, magneziu, fier care în funcţie de temperatură şi presiune la formare sunt asociate cu granat, spinel, mai rar plagioclaz
  • bauxita – bauxita este unul dintre cele mai importante minereuri de aluminiu şi se compune în cea mai parte din mineralele ce conţin aluminiu că: Gibbsit (Hydrargillit) Al (OH)3, Boehmit AlO (OH) şi Diaspor AlO (OH). Bauxita mai poate conţine minerale cu fier ca Hematit Fe2O3 i Goethit FeO (OH), ca şi minerale argiloase Caolinit şi minerale cu un conţinut redus în oxizi de titan Anatas TiO2.
  • cuarţ – sau bioxid natural de siliciu, care se găseşte în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente şi incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conţin şi substanţe străine)
  • tremolit – silicat natural de calciu şi de magneziu care se prezintă sub formă de cristale de culoare albă
  • actinolit – piatra strălucitoare verde cu cristale alungite radiale
  • flint – varietate naturală de opal
  • granat – silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuinţat ca piatra de şlefuit sau, în stare pură (de culoare roşie), ca piatra semipreţioasă
  • biotit – varietate de mică, de culoare verde, brună sau neagră
  • tâlc – silicat natural hidratat de magneziu, de culoare alb-verzuie, unsuros şi moale la pipăit
  • fosterite – grup de răşini

Alte materiale similare